Cezar Preda: Am spus conducerii PDL că puterea ar fi trebuit să o dăm prin anticipate, nu la moțiune

Cezar Preda: Am spus conducerii PDL că puterea ar fi trebuit să o dăm prin anticipate, nu la moțiune
Publicat: 27/04/2012, 22:35
Actualizat: 08/12/2012, 03:10

Președintele PDL Buzău, Cezar Preda, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a spus la ședința conducerii partidului că nu este de acord ca PDL să prea puterea „pe o majoritate conjuncturală într-o zi de moțiune” și că ar fi trebuit să existe o consultare cu organizațiile locale.

„Am spus că nu sunt de acord să predai puterea pe o majoritate conjuncturală într-o zi de moțiune. Puterea trebuie să o dăm prin alegeri anticipate. Am mai spus că înainte de a se duce la Cotroceni trebuia să se fi consultat (conducerea PDL n.r.) cu cei care intră în alegeri, adică cu organziațiile partidului”, a precizat Cezar Preda.

Conducerea PDL s-a reunit, vineri seară, la sediul partidului din Modrogan, unde au avut o audio-conferință cu liderii organizațiilor județene.

La sediul din Modrogan au fost prezenți președintele partidului, Emil Boc, alături de Vasile Blaga, Roberta Anastase, Elena Udrea, Ioan Oltean, Cristian Boureanu, Anca Boagiu, Costică Canacheu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Cum poţi calcula când ieşi la pensie. Vârsta de pensionare se va modifica în funcţie...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Povestea dramatică a unei bătrâne care a sunat la 112 în încercarea de a lua...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din...
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
A murit maestrul teatrului romanesc. Marele actor al României s-a stins
S-a aflat abia acum. Misterul despre părul lui Neti Sandu, rezolvat
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Dumitru Prunariu: „În spațiu ești cetățean al planetei. Ești om”
×